Năbădăiosu` şi broaştele ninja
Năbădăiosu` primea de la părinţi în fiecare dimineaţă, când pleca la şcoală un sandwich şi ceva bănuţi ca să îşi mai cumpere un suc sau un corn de la magazinul din curtea şcolii. Magazin administrat de profesorul de istorie. În ciuda faptului că de la şcoală până acasă cu paşi normali se făceau cam zece minute, Năbădăiosu` făcea mereu mai mult de jumătate de oră.
- Iar ai întârziat! Te aşteptăm cu mâncare caldă şi tu întârzii. Unde ai stat? răsuna vocea tatălui.
- Păi am venit cu Alin şi ne-am oprit pe la consignatia şi ne-am mai uitat la jucării şi uite de aia am întârziat, venea răspunsul micuţului, ce părea destul de liniştit. Ştia că Alin, complicele lui şi vecin de scară, are aceeași variantă de răspuns.
Povestea a continuat şi în zilele următoare, scuza fiind aceeași, uneori uşor nuanțată de o ploaie de care s-au ascuns prin alte magazine. Uneori, întârzierea era destul de mare, încât părinţii au început să se îngrijoreze. Bănuind minciuna, dar fără să aibă vreo dovadă, tatăl micuţului îl interoghează.
- Copile, mie nu îmi plac minciunile. Spune-mi unde ai fost?
- Păi ţi-am zis. La consignatia şi ne-am plimbat, suţinea sus şi tare Năbădăiosu`.
- În fiecare zi la consignaţia. Nu te cred? De fapt eu ştiu că tu ai fost altundeva.
- Nu! Nu am fost în altă parte. Întreabă-l pe Alin că a fost cu mine.
- Alin a fost cu tine în altă parte. Mi-a spus cineva.
- Cine ţi-a spus? Cine?
- Deci ai fost în altă parte.
- Nu.
- Bine. Dacă nu recunoști vei fi pedepsit. Dacă recunoşti te las la joacă.
- Am fost… la broaşte, începu copilul să mărturisească podidindu-l lacrimile.
- La ce broaşte, mă?
- La jocurile electronice de la popice. Cu broaştele ninja.
- Păi eu de aia îţi dau bani? Să te duci la jocuri? întrebă părintele furios şi îi aplică o corecţie pălmuindu-i obrazul.
Pentru prima dată în viaţa lui primise o palmă şi frecându-şi faţa promise tatălui că nu mai face niciodată aşa ceva. De fapt această primă palmă pe care a primit-o a fost şi ultima, dar va avea să o ţină minte toată viaţa.
Ada, Adelina, Agnes, Altcersenin, Ana Cazacu, Ana Usca, Anca, Andrei, Blue Caffe, Caius, Cammely, Carmen, Chat Noir,Collector, Consiliul, Cristi Dima, Cristi Lisandru, Dispecer, Erase Rewind,Flavius, Fosile, Gabitu, Gabriela Elena, Gabi Ilies, Gabi Savitsky,Geanina, George, Giana, G1B2I3, Gigi Rusu, Teo Negură, Hai ca se poate, Ioan Sorin Usca, Keltoi Land, Lu, Luka, Madi, Melami,Mika, Mirela, Miss Sunshine, Mnealui, Monica Marinescu, Napocel,Natasha, Nice, Orfiv, Adela, Se-cret, Sebra, Snake, Stropi de suflet, Teo,Theodora, Vania, Virtual Kid, Vis si realitate, World of Solitaire şi Ziarul de la 5.
Like this:
Trackbacks
- NOAPTEA MISTERELOR « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
- Viata… « Gabriela Elena
- EMOŢIE DE TOAMNĂ (3) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
- După-amiaza unei femei în România…(1) « Dispeceriţa
- Tigara. Palonul al V-lea « Călin Hera. PA-uri şi mirări
- Leapșă?? « Ada Pavel's Blog
- Sfârleaza | Ioan Usca
- Mâine | Nataşa
- O lume mai bună | Caius
- Pachira Aquatica- Money tree « Gabriela Elena
- Ce uşurare! « Blogul lui Teo Negură
- Zia®ul de la 5 » Blog Archive » Stihul luminat a ploaie
- Plecat prin vecini. Mă întorc repede. Sau nu… « Dispecer Blogosferă
- Fado și saudade… Amália și Mariza « Mirela Pete. Blog
- Haos contemporan «
- Economia de “paiață” «
- D’ale lui Victor « Noaptebunacopii's Blog
- Benvenuto Cellini, Annibale Carracci, Gustaf Tenggren, artisti nascuti in 3 noiembrie « my heart to your heart
- Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 133 | Ana Usca
- Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 14 | Ioan Sorin Usca
- Năbădăiosu` şi broaştele ninja - Ziarul toateBlogurile.ro
Amprente Literare
Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/
Am venit cu intentia sa te chem la mine.N-am s-o fac pentru ca tu inca te joci si bine faci.Mai joaca-te linistit.
Daca dupa ce termini joaca si pe drumul de intoarcere iti aluneca piciorul pe directia mea,opreste-te .Daca nu,nu-i bai.
Sa ai o joie buna!
La fel şi ţie Alexandru. Am trecut în caiet
si-a povestit kafka din copilaria lui?
Tatăl Năbădăiosului nu a fost un obsedat care să îşi persecute copilul pentru a-l clădi după chipul şi asemănarea lui. A aplicat o corecţie cum nu a aplicat înainte şi care nici nu a mai aplicat-o altă dată.
Îmi era dor de Năbădăios. Nu sunt de acor cu minciuna, dar nici cu violența. Aventurile Năbădăiosului sunt parte din viața oricărui copil, de obicei adulții uită că, la rândul lor, au făcut aceleași isprăvi sau mai multe, probabil.
Se spune că minciuna mărturisită este pe jumătate iertată. Întroducerea țestoaselor în scriere înviorează atmosfera și nimic nu mai pare atât de negru.
Finalul demonstrează că tot răul tinde spre bine, un bine altoit de o palmă. Nu sunt de acord cu acestă variantă aplicată de adulți și nici cu formula,,bătaia este ruptă din Rai,, Fiecare își educă, așa cum crede, copilul.
Mulțumiri pentru lectură și îți urez să ai zile pline de iubire alături de cei dragi sufletului tău!
Mulţumesc Geanina. Era cazul să mai revină şi Năbădăiosu pe scena. Desigur că fiecare a fost Năbădăios mai mult sau mai puţin. Cu vorbă bună şi cu puţină dojeană poţi rezolva multe. A fost un caz special această palmă primită… Se mai întâmplă..
La vârsta pe care o avea Năbădăiosul când fugea la broaştele Ninja, o fetiţă (care atunci nu ştia că va fi şi bunică) la fel de năbădăioasă, fugea la balta din apropiere să asculte cum cântă broaştele (acestea erau adevărate) . Intr-una din escapade, crezând că poate prinde peştii cu mâna a început aventura şi la un moment dat , tot bâjbâind prin apă a simţit că i se umple mâna cu un peşte mare şi gras. Cu un strigăt victorios, mai ceva ca cel a lui Tarzan, a scos vietatea din apă ridicând-o deasupra capului s-o vadă toată lumea , numai că “peştele” a început să orăcăie aşa de tare că biata fetiţă lămurindu-se în sfârşit despre ce e vorba, s-a aperiat într-atât , încât nu mai putea să-i dea drumul broscoiului! Il strângea şi ţipa în acelaşi timp cu el, intr-un duet sinistru de răsuna toată balta. Totul a durat câteva secunde, până s-a dezmeticit şi i-a dat drumul, dar mult timp a crezut că a durat o oră şi chiar se minuna că a rămas neînghiţită de fiorosul cu ochii holbaţi ca doi dovleci gata-gata să pocnească.
Când a ajuns acasă, stropită toată de noroi, a trebuit să dea extemporal corect şi concret. S-a ales cu o oră de “dirigenţie” ţinută de mama, susţinută de bunica, completată de tata şi finalizată de bunicul, ba şi un supliment de la un vecin aflat din întâmplare acolo care a mai adăugat ce grozăvii se puteau întâmpla. Cu toate astea, fetiţa (fostă) ar da orice să mai poate prinde un broscoi, dar NUMAI în acelaşi ambient de atunci , cu aceeaşi bucurie,cu aceeaşi naivitate şi implicare totală de atunci.
Copilăriiiiieeeeee!!!! În-toar-ce-teeeeeeee !!!!
Ce m-am amuzat citind povestea ta. Şi eu, aşa cum i-am spus prietenului Teo mergeam la râu, la Mureş şi îmi amintesc cum am căzut odată cu fundul în apă… dar asta este o altă poveste pe care nu am să o dezvolt în acest comentariu. Copilăria ta cu siguranţă a fost una frumoasă, mai idilică, mai liniştită. Şi a mea a fost, acolo în orăşelul meu de munte… Acum totul s-a schimbat şi rămânem cu nostaligiile şi amintirile din trecut.
P.S. Să îi trăiască nepoțeii Năbădăioasei!
Două aspecte.La broscuțe m-am uitat pe furate,cu colțul ochilor că doar cal bătrân nu se uită…(nu pe dracu…).La corecțională vreau să zic doar atât:la locul potrivit și cu măsură(ca multe altele în viață) este binevenită.Eu am primit e ici pe colo și nu sunt traumatizat din cauza asta.Năbădăiosu’ cred că a luat mai greu faza cu izmenele la ora de sport.
Poveste cu iz de copilarie… Mi-aduc aminte de curajoasele testoase, care au ocupat un loc important in preferintele copiilor mei… Au devenit si preferatele mele, asa am acceptat si posterele pe dulapioarele lor de jucarii… Dar minciunica, oricat ar fi ea de mica, ramane minciuna… Poate, corectia nu a picat bine atunci… Fiecare ne-am luat cate un bobarnac sau cate o palmuta, fiecare ne-am mintit parintii, mai mult sau mai putin, i-am suparat de atatea ori punandu-le nervii la grele incercari… Adevarul e ca nimeni nu ne invata sa fim parinti…Invatam si crestem odata cu ei… Asa ajungem Oameni Mari…
Exact asta mă gândeam şi eu vizavi de corecţii. Proabil că ce auzim sau vedem prin presă ne duc la o extremă. Eu zic că o palmă nu e chiar aşa mare lucru. Cu toţi am primit una sau mai multe şi pentru aia am crescut bine. Mama îmi dădea palme la fund… uneori de drag, alteori ca dojană… Făceam diferenţa doar după figura feţei ei…
O singură dilemă mai am , ţi-e dor de năzbâtiile copilăriei sau de palmă?
Bună întrebare… De palmă nu mi dor clar
)
… dragutz copil e sufletul tau , Maestre Ninja!
Mulţumesc Curcubeule
Îmbrăţişare caldă…
Cine îi dă o palmă din partea mea lui Boc pentru că se joacă prea mult cu România?
of topic: te-am adaugat in blogroll!
Cred că îs înscrişi mulţi pe o astfel de listă… trebuie doar să ajungă cineva să îl şi plezeanscă…
Nici atunci, nici acum. PALMA Tatalui nu se mai da pentru o pozna strengareasca a copilariei din noi…
Ce mă mai uitam la Ţestoasele Ninja… Când apăreau la televizor lăsam orice deoparte… nu mai conta nimic. Pe atunci chiar vedeai cu adevărat desene animate, nu ciudăţeniile din ziua de azi… cu monstruleţii de pe Cartoon din ce în ce mai agresivi. Palma primită de Năbădăiosul a fost clar pentru minciună, deşi prefer să i se explice copilului de ce este bine să facă cum spune tata sau mama, decât să i se aplice o corecţie corporală. Prefer să nu mai facă acel lucru pentru că a înţeles de ce nu e bine decât să nu-l mai facă doar din teama că o va încasa din nou.
Frumoasă povestirea. Sper ca tatăl tău să se amuze atunci când i-o vei citi. Poate mai ecilibrezi şi tu balanţa ca să-l menţionezi şi pe el mai des. Salutări şi toate gândurile mele bune către părinţii tăi.
Aşa este Carmen… altfel erau desenele pe vremea noastră. Năbădăiosu` nu a primit decât o singură palmă, asta de care am amintit aici… Şi nu a fost chiar o corecţie corporală sau ceva care să îl afecteze psihic. Şi eu sunt împotriva unor astfel de violenţe dar mi se pare uneori că se prea exagerează. Una este bătaia şi alta este un tras de ureche… să fim serioşi acum…
eh, si promisese ca va fi lasat la joaca daca va recunoaste!… tatal a fost un pic nedrept
Păi l-a lăsat. Tata a promis că nu îl va lăsa la joacă dacă nu recunoaşte. Dacă zicea că îl va pedepsii dacă nu recunoaşte atunci era alta situaţia.
Post Scriptum:
Nabadaiosu’ primi de la tatal sau doi lei:
- Un leu il dai la biserica, la cutia milei; de celalat leu iti cumperi bomboane…
- Saru-mana tata ! si o zbughi pe usa afara.
Tot topaind intr-un picior, Nabadaiosu’ se indrepta mai intai spre cofetarie sa-si cumpere bomboane. Se-mpiedica de-o bordura. Cazu. Banii-i zburara din mana ce-i stransese mototol…Speriat de cazatura, se-ntinse dupa banii imprastiati pe caldaram. Una din hartiile de-un leu fu repede recuperata. Cealata insa, se stracura printr-un gratar de scurgere pentru apa pluviala si se pierdu-n intunericul canalului…
Trist, Nabadaiosu’ se agita cum sa-mparta un leu la doua scopuri diferite; sa-l dea la biserica sau sa-si cumpere bomboane ?
Fata i se lumina ca de-o raza de soare.
Exclama fericit :
- Imi pare rau, Doamne, s-a dus leul Tau…
Oare n-am facut si noi la fel ?…
Oare? Dacă eram în mintea de copil, posibil. M-am amuzat şi m-ai făcut să îmi pun întrebări. Să fac asemeni Năbădăiosului tău, acum? Sau când eram de vârsta lui?
Mie mi-a plăcut chestia cu chioșcul ăla ținut de proful de istorie. Ce să-i faci, pe vremea aia nu dădea toată lumea la drept, ca să-și scoată banii din meditații
Da. Proful meu de istorie, un om pe care mereu l-am admirat. Acum ştiu că are o librărie în Topliţa. De la el mi se trage dragostea pentru arheologie.
Nabadaiosu’ este un baiat care ‘zace’ sin stare latenta in fiecare din noi, fie baiat fie fata, doar ca are un specific de manifestare pentru fiecare in parte.
Postarea ta imi aminteste de…nabadaiosul din mine, din vremea copilariei, cand nu erau jocuri mecanice ci de-abia un rudimentar cinematograf satesc unde, operatorul de film (“nenea Ghilea” cum ii spuneam noi) ne lasa sa vizionam cate un film (nu prea erau filme licentiate pe-atunci unde sa fii avertizat: “Numai cu acordul parintilor” sau “peste…12, 14, 15 ani…”) doar daca-i dadeam o mana de ajutor (o manivela de ajutor) intrucat aparatul de proiectie de tip “Molotov” nu pornea decat dupa cateva ture de…manivela !
Cam astea erau jocurile noastre “mecanice”, astea erau cheltuielile noastre ce tineau loc de sandwich ! Apropo, sandwich-ul nostru autohton se rezuma doar la paine cu magiun sau paine cu untura de porc…asa ca mai economiseam si noi bani pentru cate-un film sau cate-o carte din colectia “Enigma”, “Aventura” sau Editura Militara”…
Nabadaiosul din noi, lua diferite forme, in functie de imprejurari; uneori chiar forme “cameleonice” de adaptare la situatie. Pe vremea noastra nu se stia de mutanti, de avataruri, de jocuri electronice.
Noi eram “generatia “Beatles”. A urmat apoi generatia, “X”, “Z-et” (retro) cu ale lor “skin-head”-uri iar acum predomina generatia “net” (de la “internet”) Navigarea pe Highway a internetului, conflictele din lumea blogosferei, fac din nabadaiosii de-acum niste taciturni, niste sfiiciosi in modul de a se exprima, niste introvertiti in comunicare, uneori chiar niste agresivi; dar aceasta tine de crestere nu de…mutatii genetice !
Eroii din “Testoasele Ninja mi-au fost si inca imi sunt dragi si mie deoarece, noi, eroii din lumea reala suntem in pericol din ce in ce mai mult in a ne transforma in niste mutanti. Ramane doar sa mai invatam artele martiale…si sa ne facem dreptate !
Cel mai mult insa imi place testoasa Cecil din Bugs Bunny, istetul care-l intrece intotdeauna in siretenie pe urecheat…Aparenta sa deplasare de tip slowly” este un real pericol public pentru cei care au diplome in loc de creier…
Cu siguranţă că în copilăria fiecăruia dintre au fost mai multe sau mai puţine năbădăi. Povestea ta cu cinematograful mi-a adus aminte de tata care îmi povestea şi el astfel de întâmplări. Na eu sunt mai tinerel dar slavă Domnului că nu am nimic în comun cu generaţia “net”. La televizor, eram deja măricel când am început să mă uit. Ce e drept mai mergeam la video. Calculator, abia la facultate am avut unul al meu. Şi chiar şi aşa mi se pare de multe ori că m-am născut cam târziu.
Cecil e o testoasa cu adevărat inteligentă, dar vezi tu, prietene, copii nu se mai uită la astfel de desene. Oare cine ar mai avea răbdare să se uite la desene animate precum Perrine sau Niels Holgerson.
O zi minunată!
Ce dulce si nevinovat pare Nabadaiosu’, imi pare rau ca a fost pedepsit atat de aspru.
Imi imaginez ca de atunci a renuntat definitiv la…broaste.
A fost pedepsit pentru minciună nu neaparat pentru broaşte… Asta e… a călcat şi el strâmb
Se vede ca voi baietii ati fost mai pusi pe nazbatii…
Mi-a placut incercarea de a-l imbuna pe tatal tau:
”
“Am scris acest episod cu dedicaţie specială pentru tata, care a fost puţin supărat că mama e mai des pomenită.
Foarte, foarte dragut!
Aplauzeeee!!!
Păi da. Că tot mă tromboneşte la cap să scriu povestea asta. Na… I-am scris-o
O să îi citesc în weekend că nu prea se ştie cu calculatorul 
broaște ninja, da de ce l-a mai pedepsit? Nu a zis că „Dacă nu recunoști vei fi pedepsit. Dacă recunoşti te las la joacă.” ? Nu-i corect.
Acum eu fac pe avocatul
Da. Mai ales că părintele nu a ştiu motivul real şi l-a prins în jocul interogațiilor, l-a şi șantajat. Dar l-a lăsat la joacă după aceea…
aha, bine. fie de data asta. Data viitoare nu mai grațiez pe nimeni
Tizule, mi-ai adus aminte de broscuţele acelea simpatice. Le urmăream cu mare plăcere şi aş face-o şi acum. Cred că am să încerc să fac rost de ele, pentru momentele în care voi avea chef să mă amuz un pic. Să ai o zi bună şi baftă în toate! Ca de fiecare dată, frumoase aceste postări cu Năbădăiosul…
Aşa este! Sunt foarte drăguţe. Ce să spun că azi-noapte în timp ce căutam un clip am stat câteva minute bune uitându-mă la câteva episoade. Am scris acest episod cu dedicaţie specială pentru tata, care a fost puţin supărat că mama e mai des pomenită.
Ma, mi-e dor de vremurile in care intarziam acasa ca sa bat mingea pe maidan… Uff, cati bani am stricat si eu la chestii de-astea cu ninja
Totusi, placerea mea erau baile in Mures, e dimineata si pana seara, interrupte doar de o fuga pe-acasa pentru papica, la pranz 
Şi eu făceam de astea. Ştii, Mureşul trecea prin faţa blocului meu, doar că eu nu mă duceam la scaldă că nu ştiu să înot. Dar mergeam pe malul Mureşului unde era un stufăriş în care ne jucam de-a războiu…
Eh, acum copiii se grabesc acasa la…calculator.:)
Asta cam aşa este! Şi nu cred că e foarte bine… unii părinţi îi lasă o oră-două, dar altii îi lasă mai mult pentru linişte…
Wooow ! Desenele copilariei mele !!!!
Deci nu stii cata bucurie mi-ai adus in suflet. Si incep cu “deci” pentru ca e absolut adorabil un inceput asa. 
Genial ! Superb ! Copilaresc ! 
Dar mi-a placut ! Multumesc ! 
Nabadaiosu’ e un nume grozav. Ce Alin ? Nabadaiosu’ !
Si inca ceva . Fragementul :” – Am fost… la broaşte, începu copilul să mărturisească podidindu-l lacrimile. – La ce broaşte, mă? – La jocurile electronice de la popice. Cu broaştele ninja.” e absolut genial. Am ras cu voce . Am fost la broaste….la ce broaste ma ? La jocurile electronice…cu broaste.
Pfff…mi-ai adancit dorul de copilarie .
Năbădăiosu` este un copil la fel ca toţi copiii, cu bune şi cu rele şi întodeauna, indiferent ce face este amuzant. Ţestoasele ninja e un desen animat pe cinste al copilăriei noastre şi chiar şi filmele. Iar amintirile din copilărie rămân o viaţă în sufletul fiecăruia… Mersi Pescăruşule!
Of, sărăcuţul Năbădăios!
Dacă te pup acum, trece palma de atunci? 
Acum, trece. Dar era o poveste şi sunt sigur că o ştii legată de cuiele din uşă puse la fiecare faptă rea şi apoi scoase la fiecare îndreptare. Rămâne gaura. Totuşi, nu a fost cazul Năbădăiosului care îşi aduce aminte de acest episod cu zâmbetul pe buze, chiar dacă atunci nu a prea zâmbit…
Da, ştiu povestea aceea. La mine, sunt foarte multe urme de cuie, unele scoase, altele înţepenite acolo…
Niciodata nu mi-am lovit copilul, si sigur n-as face-o! Poate daca ar fi baiat as fi tentata, ca nabadaiosi sunt toti. Totusi, palma asta cred ca a fost data mai mult din disperare, parintii care-si iubesc mult copiii au tendinta sa-i verifice , sa stie tot, sa afle tot si e firesc, deorece coiii sunt atrasi de tot felul de lucruri, bune sau rele. Este bine sa-i controlam, dar pedeapsa sa fie altfel decat fizica. Asta e parerea mea si nu o impun absolut nimanui.
Fragmentul e foarte bun, asa cum ne-ai invatat tu. Si de aceea citesc cu placere tot ce scrii!
Cu siguranţă ai dreptate, MIrela. Pedepsele fizice nu rezolvă nimic, dimpotrivă lezează dezvoltarea copilului. Desigur că noi când am fost mici am mai căpătat câte una, fie de la dirigintă sau de la nu ştiu ce profesoară şi nu ne-a afectat foarte tare. Dar existră riescul ca această corecţie să fie amplificată şi să se ajungă la lucruri neplăcute. Năbădăiosu` făcea una şi alta, ca orice copil, însă era dojenit cu o voce mai aspră de tată şi asculta. Invers era la fel
Când Năbădăiosu` ridica vocea, tata îl asculta.
Daaaa, asta vroiam şi eu să zic! Şi eu le-am urmărit cu plăcere şi interes! Săracu Năbădăios, m-am regăsit şi eu la faza asta cu palma primită cu diferenţa că la mine au fost şi alte palme şi nu date de tata ci de mama
Nici nu le mai ştiu numărul 
Da’ iote c’am iesit om, cum le place parintilor sa zică!
Noapte bună, Cristinel!
Da, pe vremea noastră bătaia era ruptă din rai. Acum nu ştiu cum mai este… încă nu am copii. Eniuei, mama ma mai altoia cu palma peste fund şi alea nici nu le pun la scooteala, iar tata era mai mult cu vorba… am mai luat o palmă de la ei pe la 18-19 ani
Noapte Bună Giogi!
Ce imi placeau mie testoasele si Sandy Bell
:D
Daaaa. Sandy Bell şi Perine… preferatele mele. Şi mai era Captain Planet.