Sări la conţinut

Peron cu mireasmă de romanţă (1)

octombrie 31, 2010

Îşi arpinse ţigara defilând pe peron, privind trenurile ce se opreau, scârţâind asurzitor pe şinele învechite de vreme. Le văzu plecând mai departe după ce făcură schimbul de călători. Luna îşi trimitea razele ei pe acoperişul din metal al gări îmbătrânite şi doar el, singur, simţea focul tinereţi în inimă. Era un tânăr înalt, cu părul blond şi moale ce trăda o uşoară calviţie. Ochii îi erau de un albaştru senin, iar faţa îi era fermă şi încruntată de parcă nu ar fi zâmbit niciodată. Veştile proaste pe care le primise în urmă cu doi ani şi pe care le ţinea ascunse de colegi îi amărâse sufletul. Păşea măsurând parcă lungimea timpului aşteptând schimbul de tură. Din când în când lovea cu vârful pantofului bine lustruit câte un pâlc de iarbă crescut neglijent printre crăpăturile asfaltului turnat cu multă vreme în urmă pe peron. Mai trase un fum şi apoi lăsă ţigara să cadă, călcând-o apoi şi făcându-i vânt printre pietrele ascuţite dintre şine. Era ajunul zilei de 23 august 1979 şi Constantin Niţă se gândea mai mult la femeia pe care o cunoscuse în zorii zilei decât la manifestările ce vor urma.  Ajunse în biroul de mişcare şi se aşeză pe un scaun cu picioare de metal şi cu o tapiserie de muşama verde pe şezut şi spătar.

- Iar întârzie Zăpuşaru! Tot timpul când trebuie să mă schimbe seara se întâmplă la fel. Într-o zi o să întorc eu placa.

- Vine de la Oarda, Tinule. Poate s-a stricat iar autobuzul. Acum nu te calcă că mai aştepţi puţin, încercă să îl tempereze impiegatul.

- Se strică o dată, înţeleg. Hai că se strică şi a doua oară. Dar chiar de fiecare dată nu se strică. Da îl ştiu eu pe moş, se opreşte la un jinars că ştie că seara nu e control la marfă şi nici nu e de lucru. Doar la bagaje ce mai vine câte unu.

- Înţelege şi tu, mai are puţin până la pensie. Când vei fi de vârsta lui vei vedea şi tu. Gara asta e bătrână, Tinule. La fel şi noi. Tu ce eşti tânăr. De când ai venit că nici nu mai ţin minte. Am îmbătrânit şi eu pe semne.

- În `75, nea Mitică. Cu un an înainte făceam şcoala la Timişoara că mi s-a urât de Utliaju. Nu am vrut să stau o viaţă întreagă lăcătuş mecanic.

- Oho! Şi câţi ani ai acum? Vreo treizeci, cam aşa.

- Pe aproape! Treizeci şi unu am făcut luna trecută.

- Mai ai mult până la pensie, spuse nea Mitică, impiegat în Alba Iulia de tot atâţia ani cât avea şi tânărul ce îi stătea în faţă.

- Câteva luni… şi restu ani, răspunse Constantin cu un surâs pe buze.

- Aţi fost la “Trei placaje” azi? E o vânzătoare nouă.

- Da! Lenuţa. Frumoasă femeie. Ai şi pus ochii pe ea, pramatie.

Nu apucă să îi răspundă când uşa se deschise şi pe ea intră Ion Zăpuşaru, cu geanta lui ce abia se mai ținea în curele. Era mic de statură, gârbovit înainte de vreme, cu fața ridată semn că ducea multe necazuri în geanta maronie. Ochii albăstrui, cețoși, parcă tot timpul înlăcrimați spuneau  o poveste tristă înecată în paharul de rachiu servit înainte de muncă.

- A venit o vânzătoare nouă, frumoasă da încăpăţânată. Nu a vrut să îmi de o rachie la botul calului şi am mers până la “Doi ciori”. Nu te supăra Tinule, iar am întârziat. Iartă-l pe moşu că e amărât şi vai de capul lui.

- Te iert nene Zăpuşaru, ce să îţi fac acum? Zici că e frumoasă vânzătoarea. Lenuţa o cheamă. Aşa mi-a zis nea Mitică.

- Frumoasă, bat-o norocu! Da trebe învăţată cum stă treaba pe la noi prin gară. Hai tinere, du-te acasă la nevastă că te aşteaptă cu masa caldă, zise moş Zăpuşaru, pufnind apoi în râs. Sigur ceva cu borş de ăla moldovinesc care îţi place ţie.

- Hai nene, nu mai râde şi tu de mine că deja îmi stă în gât mâncarea numa la gându ăsta. Nu şti tu toate necazurile mele…

Va Urma!

 

AdaAdelinaAltcerseninAna CazacuAna Usca,AncaAndreiCaiusCammelyCarmen, Cristian Lisandru, CatiChat NoirCristi Dima, Laura DrihaLeeDee, DispecerFlavius,  Fosile,GabituGabriela Elena, Cristina MariaGabi IliesGabi SavitskyGeaninaGeorgeGiana,G1B2I3GigiHai ca se poateIoan Sorin UscaKeltoi LandLukaMadi,MariusMelamiMelicoviciMirelaMiss Sunshine, Calin Hera, Monica Marinescu,NapocelNatashaNiceOrfiv,  AdelaSe-cretSnakeSimion Cristian,Stropi de sufletTeo NeguraTheodoraVania,  Ziarul de la 5.


58 comentarii leave one →
  1. noiembrie 1, 2010 10:41 pm

    Deja o altă serie… Cam intuiesc cine sunt personajele şi nu cred că greşesc. Începutul este promiţător. Aştept continuarea.

  2. noiembrie 1, 2010 12:28 pm

    Buclucase sunt trenurile acestea! ;)
    Fiecare loc, din fiecare vagon, din fiecare tren, are o poveste…
    Ne-ai facut curiosi!
    Povestea sufletelor indragostite ne-a spus-o Teo.
    O, dar si aici mai sunt multe de spus…

  3. noiembrie 1, 2010 1:01 am

    ” Păşea măsurând parcă lungimea timpului aşteptând schimbul de tură.” iar eu astept sa vad cine-i descreteste fruntea si-i indulceste sufletul; sa fie, oare, Lenuta?.. ;)

  4. octombrie 31, 2010 9:39 pm

    Am venit cu aşa ântârziere încât era gata-gata să pierd trenul. Noroc că a întârziat nea Zăpuşaru şi m-a adus cu el. Mi-a zis să stau ascunsă (ca să nu mă vadă naşu) şi să trag cu urechea la ce vor povesti amicii lui. L-am ascultat şi bine am făcut că ce am auzit astă seară m-a făcut curioasă tare. Abia aştept să văd cum frumoasa şi năbădăioasa Lenuţa îşi arunca nada asupra tânărului însurăţel. Hiii ! Intărâtă-i drace, că şi mie îmi place ! Dar… nu-l întrerupe şi pe acesta înainte de finiş că îl continui eu după cum îmi convine, dar… să fie toată lumea mulţumită

    • octombrie 31, 2010 9:42 pm

      Salutare Auraş. O să fie un nou maraton aşa cum am mai spus, însă nu pot garanta neîntreruperea lui… Povestea sper eu să fie interesantă pentru cititori la fel cum au fost celelate. Mi-a plăcut modul în care ai sosit, ca de obicei cu sufletul deschis şi cu zâmbetul pe buze. Îmbrăţişări calde!!!

  5. ACIDUZZU permalink
    octombrie 31, 2010 4:10 pm

    Intuind bine sau nu, adevarul este ca ma regasesc in unele exprimari de-ale tale ! Poate si de aceea, anticipand ce va urma, trag “semnalul de alarma” asupra eventualelor pericolelor iminente pe “via”…

    De-abia astept (trenul) episodul urmator. Pana atunci, permite-mi draga prietene sa-mi lecturez imaginarul scenariu pe care-l substiui celui real, pus de tine. Sa vedem daca va corespunde cu ce postezi tu !
    Este mai mult decat un joc al anticiparii.
    Este o descoperire a laturei noastre comune in ceea ce priveste imaginatia, intuitia, sensibilitatea…nostalgia asteptarilor din garile de altadata…

    • octombrie 31, 2010 4:19 pm

      Aşa este. Până la urmă asta e ideea episoadelor de a stimula imaginaţia cititorului pentru a încerca să intuiască ce se va întâmplă. E o provocare până la urmă!

  6. octombrie 31, 2010 2:48 pm

    Frumos! Văd comentarii de genul „o nouă serie?”. Eu nu știu nimic :( . Dar promit să te citesc de acum încolo de fiecare dată când am timp :)
    Frumos scris. Îmi place. Un alt blog de adăugat la „bibliotecă”. Felicitări!
    Aștept, ca toată lumea, continuarea!

  7. octombrie 31, 2010 2:13 pm

    Ai un stil foarte atrăgător. Citesc ușor, lejer, dar cu mare atenție. Scriitura ta e din genul celor care nu te lasă să scapi nici un cuvânt! E o atmosferă din vremurile acelea … Totul se petrecea mai lent, dar, trebuie să recunosc, mai uman și mai normal, în toată anormalitatea politică. Oamenii erau mai apropiați și mai atenți la cei din jur…
    Așteptăm continuarea! :)

    • octombrie 31, 2010 2:18 pm

      În ciuda greutăţilor vremii, viaţa era mai frumoasă atunci. În ciuda lipsurilor, lumea era bună şi eu ţin minte, chiar dacă eram copil cum se aduna lumea la bere sau la cenacluri şi se distrau… Eu alergam de colo ca un zvăpăiat şi lumea se distra când îmiluam mandolina şi mă aşezam lângă cântăreţi…

      • octombrie 31, 2010 5:21 pm

        Aha, deci tu ai un Violon D’Ingres, cântatul la mandolină…e bine de știut!
        Săptămână spornică!

  8. octombrie 31, 2010 1:15 pm

    Ai surprins tare frumos atmosfera acelor timpuri… O sa avem ce lectura la iarna la gura sobei. :) :)

  9. ACIDUZZU permalink
    octombrie 31, 2010 12:58 pm

    “…Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.
    Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul e că, dacă se hotăreşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia de dimineaţă. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
    - Mam’mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!
    - Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
    Şi sarută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.”

    Tare mi-a mai placut secventa asteptarii prelungite din statia CFR ! (Alba Iulia, oare ?)

    Este atat de naturala, atat de familiara, atat de comuna tuturor celor care macar odata-n viata au trait suspinul asteptarii intr-o statie CFR.
    Intr-o statie CFR, dar nu cea de astazi ci aceea din urma cu aproape douazeci-treizeci de ani. Ceea ce au in comun statiile de atunci cu cele de azi este doar asteptarea, dar mai prelungita, mai crispata decat atunci.
    Aerul nostalgic a disparut, misteriosul “parfum de funingine, amestecata cu pacura, cu aburul locomotivelor disparute si din parcurile reci ale CFR-ului si din mormanele de fier vechi. Doar prin poze, sau la muzeul Cailor ferate, mai vezi cate-o macheta de mucava…
    Au disparut si birturile cu nume comune in mai toate statiile de pe linia Ardealului: “La Trei Placaje”. La Cateaua Lesinata”, La Trei Paduchi”, “La Varice”, “La Marie-ntre…” etc. Le-au luat locul fast-food-urile cu mancare expirata si plina de Euri; in locul palincii de prune, de mere, de pere, tuica pre-fripta (intoarsa) a aparut “zeama de…plosnite”, adica “vizichi” sau whisky…(dupa cum se exprima Ion Brad, eroul interpretat de regretatul Ilarion Ciobanu in trilogia cinematografica cu “Ardelenii”).
    O fi fost si Johnny Walker, a fost si el tot roman, tot calator ratacit prin statia CFR Alba Iulia, sau Cluj, sau Razboieni, sau Teius…
    Johnny Walker, in traducere romaneasca nu inseamna decat…Ion Umblaretul, navetistul…

    Draga Cristian, tare-mi place si mie acest “parfum de romanta”, dupa cum remarcase Yana pentru intaiasi data. Dar parum de romanta amestecat cu aroma de bors conjugal degustat pe fondul unor izuri de intriga tesuta in jurul fiecarei Lene nurlie si incapatanate si care nu cunostea datina vadului comercial din “zona garii” si nici pretentiile musteriilor in tranzit sau nu…

    Intriga va avea intotdeauna un deznodamant concretizat printr-un anumit numar de cucuie si vanatai determinate de impactul cu autohtonul mixer de fag caruia-i mai zice si facalet. Dar, facaletul poate avea doua capete…

    In preambul ti-am postat un citat din”D-l Goe”, de I.L. Caragiale, ca sa pot remarca “In facto” cum ca nuvela lui Caragiale contine doar umor pur romanesc, pe cand episoadele (da, episoadele) tale ce vor urma, intuiesc ca vor contine o doza concentrata de parfum de romanta, de scandal conjugal, de intriga tesuta cu o dibacie autohtona, precum si predominantul aer nostalgic al navetei pe sinele de cale ferata, a garilor sufocate de pustiire si indiferenta machiavelica (daca se poata aplica si garilor asa ceva…)

    • octombrie 31, 2010 1:07 pm

      Salutare, prietene! Mi-a stârnit zâmbete reântâlnirea cu d-l Goe şi cu trenul accelerat. Mă gândeam acum că întâmplător sau nu, Teo a scris în postarea lui de ieri tot despre tren şi despre aşteptare. În ce priveşte gările de altă dată, cu farmecul lor, cu numele lor amuzante pentru muşterii e foarte adevărat că vor rămâne doar în amintirea colectivă. Mi-a plăcut plimbarea Umblăreţului prin gările care mie îmi sunt atât de cunoscute şi de dragi.
      Intuieşti bine unele aspecte ale acestei noi povestiri şi sper să fie pe placul cititorilor. Mulţumesc mult pentru comentariu exhaustiv şi atât de plăcut ochilor mei.
      O zi de duminică deosebita!

    • Yana permalink
      octombrie 31, 2010 5:09 pm

      Yana e sensibila la..parfumuri, la mirosurile dulci, nu avea cum sa nu spuna asta. E o romantica, o visatoare… Sigur ca am reactionat la aroma asta usor invechita, dar adorabil de frumos parfumata a …vis, romantism, suflet, dragoste, dor…uneori chiar dorinta! Imi place ce se intampla aici, asa cum imi place si ador ce se intampla la Teo pe blog… in fine, poate sunt putin subiectiva, acolo mai scriu si eu. Dar na, iertat sa imi fie, sunt inca micuta… :P

      • octombrie 31, 2010 5:47 pm

        Prinţesa Yana este sensibilă prin excelenţă. O recomandă eleganţa, bunul gust şi sufletul de copil. E uneori răsfăţată, că e mică, dar foarte bine i se şade. Reacţionează la cuvinte de iubire, la cuvinte învăluite în frunze catifelate şi arămii de castan şi uneori o poţi vedea jucându-se cu câteva castane coapte ce le-a găsit întâmplător pe jos. Scrie frumos cu Teo alături, un om fascinant şi deosebit. Da, aştia sunt prietenii mei iubiţi şi apropiaţi sufletului meu.

  10. octombrie 31, 2010 10:13 am

    Cand in intriga apar o banateanca frumoasa si incapatanata si o moldoveanca ce stie a face bors cu gust dumnezeiesc, mi-e teama ca urmarea va fi complicata rau. Abia astept.

    • octombrie 31, 2010 10:36 am

      Lenuţa nu e bănăţeancă, dar clar e frumoasă şi încăpăţânată. E ardeleancă, după cum o să vezi în celelate episoade. Urmarea e aşa cum ţi-o imaginezi… deosebit de complicată.

  11. Yana permalink
    octombrie 31, 2010 10:00 am

    Nu stiam eu a ce mirosea in dimineata asta prin camera mea…Am deschis calculatorul, am citit si mi-am dat seama, era un parfum de romanta. Frumoasa aroma, imbietoare…
    Buna dimineata, dragul meu prieten!
    :P Mai nou am inteles ca te indeletnicesti cu “furatul”, m-a distrat tare chestia asta.

    • octombrie 31, 2010 10:18 am

      Îţi dai seama cum va fi cu furatul mire… Prinţesei? Abia aştept momentul acela :)
      Da, iată povestea de care îţi spuneam. În linii mari ţi-am spus-o la un moment dat, dar evident aici o dezvolt şi o să te captivez să o citeşti :p

  12. octombrie 31, 2010 8:45 am

    Bine te-am regăsit, tizule… Gânduri bune la final de săptămână! Apreciez partea introductivă a episodului. Vezi, în primul paragraf, chiar la început, câteva mici greşeli de tastare… Aştept continuarea! “Trei placaje”, zici? Bine de tot…

    • octombrie 31, 2010 10:15 am

      Salutare, Cristian! Aşa e, se pare că trebuie să îmi schimb tastaura sau să mă hotărăsc cu ce diacritice scriu… “Trei Placaje” acum nu mai există, dar ca multe alte locuri cu nume date de cei care le călcau pragul, rămân o amintire cu farmec aparte. De “Căţeaua Leşinată” ştie toată lumea. Dar eu am mai găsit “Doi Ciori” spre exemplu. Diferite de cele din perioada interbelică, care mergeau pe denumir “La Tache” etc.

  13. curcubeu permalink
    octombrie 31, 2010 7:42 am

    peron lung si larg, parca nedefinit de o alta statie. norii ce asteapta sa-i prinzi intr-o mare departare la fel de nedefinita. doar palcurile de iarba aproape si pietrele si drumul larg al sinelor. Frumos!

    peron, luna, necaz, om, tinerete, 23 august, femeie, schimb de tura….. interesante elemente.

    La bun drum pe acest parfumat peron ce nu s-ar zice dupa albul pietrelor reci… !

    • octombrie 31, 2010 10:11 am

      Am încercat să încradrez câteva elemente ale perioadei pentru a induce cititorului o imagine ale acelor vremuri. Mulţumesc pentru încurajare, curcubeu. Sper să duc acest drum până la capăt.

  14. octombrie 31, 2010 3:25 am

    Chiar că povestea nu-i simplă.Toate personajele au probleme.Viață grea.
    PS: la fotbal tu ții cu Clujul ori cu Alba?Sau poate cu Toplița :D

    • octombrie 31, 2010 10:07 am

      Aşa este. Peron cu parfum de romanţă e un nou proiect ce se alătură celorlalte două pe care sper să le duc la bun sfârşit anul ce vine.
      Legat de fotbal, ţin cu Steaua. FC Mureşul Topliţa, o echipă care nu mai există avea culoriile roş albastre. Dintre cele două echipe din Cluj, ţin cu U şi bineînţeles că ţin şi cu Unirea.

      • noiembrie 4, 2010 12:37 am

        Am revenit pe peron pentru fotbal.Sunt și eu Stelist.Am și eu echipa orașului natal,neuitată bineînțeles Arieșul Turda.N-a m-am dat de gol.Trebuie să recunosc că ești mult mai aranjat dpdv fotbalistic decât mine.Ai echipă în fiecare oraș.Eu aveam pe vremuri echipă în fiecare ligă din Europa.Acum sunt mai puțin în temă.Ce să fac anii își spun cuvântul :D :D

        • noiembrie 4, 2010 12:41 am

          Senzaţiona în direct şi în reluare. Din ce în ce mai mult te dezvălui secretosule aci la mine în căsuţă. Bănuiam că de prin zonă eşti după ce am totvăzut poze din Mărăşti şi Mănăştur :) )
          Numa la Topliţa mai este echipă… Şi oricum la ce echipe avem noi… CFR a luat-o bine în freză azi…

  15. octombrie 31, 2010 1:08 am

    Chiar ca e pramatie ! A pus ochii pe Lenuta, cand el are nevasta acasa . :P
    Barbatii astia… :D

    • octombrie 31, 2010 1:11 am

      Bine ai venit, Ana! Vezi tu, lucrurile în acestă poveste nu sunt chiar aşa de simple.Constantin are probleme aşa cum am sugerat şi vei vedea mai încolo, dacă vei avea răbdare să parcurgi textul că vor fi cteva turnuri de situaţie. Până una alta te-am “furat” de la prietenul meu bun Teo şi mă bucur că am făcut-o… O noapte frumoasă!

      • octombrie 31, 2010 9:04 am

        Comentariul meu s-a vrut a fi o gluma. :) O sa am rabdare sa parcurg povestea pentru ca ma fascineaza povestile despre femei frumoase si barbati care se indragostesc. :P Pana una alta, si eu ma bucur ca m-ai “furat” de la Teo. :P :lol:

        O buna dimineata frumoasa ! Azi, viata chiar e altfel! E soare !!! :)

  16. octombrie 31, 2010 12:23 am

    Aha! O noua poveste! Suna bine! Borş moldovinesc, zîşi? Chiar azi am făcut unul! :D
    Hai că abia aştept continuarea!
    Te pupez!

    • octombrie 31, 2010 12:25 am

      Da, de mult o am în cap şi am zis ca e momentul să îi dau drumu după ce am oprit celelate două… Te pupacesc şi eu Giogi dragă. Bine ai revenit şi să îţi iasă din cap prostiile da?

Trackbacks

  1. Tara noastra incotro?
  2. Ce uşurare! « Blogul lui Teo Negură
  3. Amintire din trecut – Ardeu 6 « Cristian Dima
  4. Trafic cu Hituri (runda 40) « Blogul lui Teo Negură
  5. Costatări « Ada Pavel's Blog
  6. Oglinda îmi zâmbeşte şi ea « Noaptebunacopii's Blog
  7. Pana si visele vor fi… inregistrate ! « George Valah Blog
  8. Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 12 | Ioan Sorin Usca
  9. Melancolie… « Gabriela Elena
  10. Tara noastra incotro? « Hai ca se poate!
  11. Cel mai scump parfum din lume: “Abeille de Guerlain” « Mirela Pete. Blog
  12. Sunteţi fericiţi? Luaţi-vă un număr de ordine(reloaded)… « Dispecer Blogosferă
  13. Basm indian | Ioan Usca
  14. Noi şi Boc « Noaptebunacopii's Blog
  15. Ştire şocantă | Caius
  16. Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 130 | Ana Usca
  17. Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 11 | Ioan Sorin Usca
  18. PAcoperisul (concurs de proză arhiscurtă) « Călin Hera. PA-uri şi mirări
  19. Marie Laurencin(31 octombrie 1883 – 8 iunie 1956), pictoriță franceză « my heart to your heart

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 260 other followers