Sări la conţinut

TVR la Ardeu – Ardeu 3

septembrie 28, 2010

“Drumuri aproape” – un “travel” la scară mai mică ce îşi propune să bată în lung şi-n lat Banatul, atingând obiective turistice, mai mult sau mai puţin cunoscute, din zona vestică a ţării. Fiecare episod înseamnă o poveste aparte, spusă la persoana întâi, ce urmăreşte un traseu distinct, cu punct de plecare şi punct de oprire. Realizatoarea porneşte la drum căutând locuri, oameni şi poveşti, dezvăluite uneori de câte un localnic aflat în ipostaza de ghid. (Realizator: Diana Cuzmanovici)

sursa: www.tvr.ro

În toamna acestui an, în campania august-septembrie 2010, a şantierului arheologic de la Ardeu – “Cetăţuie”, am primit vizita realizatoarei acestei emisiuni şi a echipei ei. Începând de la cărat găleţile de pământ, sitarea acestuia, şpăcluit, Diana Cuzmanovici, timp de două zile a participat la activităţile pe care noi, arheologii, le avem aici. Desigur i-am făcut şi noi câteva suprize, invitând un prieten bun, Dorin, împreună cu o Ira, o femelă şoim, am gătit, am cântat la foc şi am pus-o la curent cu cele mai noi bancuri. Un alt moment ce a fascinat-o pe Diana a fost întâlnirea cu Aurel Cazan, un nene în vârstă de 97 de ani şi gazda noastră din ultimii doi ani. A urmat apoi o excursie la peştera zidită de la Mada, acolo unde s-a terminat povestea. În curând emisiunea “Drumuri Aproape”, episodul Ardeu va fi difuzată la TVR3 şi TVR Timişoara.

Site oficial Ardeu: www.ardeu.ro

Diana Cuzmanovici, Cristian Roman - în timpul muncii

Diana Cuzmanovici, Cristian Roman - în timpul muncii

Diana Cuzmanovici, Cristian Roman, Cristian Dima (pe post de cameraman) şi Iuliu Theer (adevăratul cameraman)Th - în timpul muncii

În timpul filmării

Diana Cuzmanovici, Cristian Roman - în timpul muncii

Dorin Carabet, Ira, Diana Cuzmanovici - demonstraţie

Diana Cuzmanovici, Iulian Theer şi Ira

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Aurel Cazan, Diana Cuzmanovici, Iulian Theer - interviu

Peştera zidită de la Mada

Peştera zidită de la Mada

Diana Cuzmanovici, Mihai Cristian Căstăian - Peştera zidită de la Mada

Diana Cuzmanovici, Mihai Cristian Căstăian - Peştera zidită de la Mada

21 comentarii leave one →
  1. septembrie 28, 2010 9:54 pm

    Ştii, consider foarte captivantă meseria ta. :) Mi-ar fi plăcut şi mie arheologia. Consider că este ca o întoarcere în timp. :)

    • septembrie 28, 2010 9:56 pm

      Este într-adevăr. Arheologia este în acelaţi timp şi o treabă serioasă şi un joc (un puzzle prin care reântregeşti o parte din istorie)

  2. septembrie 28, 2010 5:44 pm

    Dacă ne spuneai mai exact când se va difuza emisiunea era şi mai bine. :) După fotografiile prezentate sunt convinsă că voi sta până la sfârşitul acesteia. :) Este frumoasă profesia de arheolog, după cum spunea cineva mai sus, fără să intuiască dificultăţile financiare ale acesteia, însă oferă destule satisfacţii de altă natură. Faine fotografiile. Şi chiar te prinde bine şi postura de cameraman. :) Mă bucur că am putut să-l revăd pe Cristian Roman.

    • septembrie 28, 2010 9:56 pm

      Nu ştiu încă data la care va fi difuzată emisiunea, dar cu siguranţă o să dau strigare, că doar trebuie să mă vedeţi!!!

  3. septembrie 28, 2010 2:19 pm

    frumos sa fii arheolog :D

  4. septembrie 28, 2010 11:49 am

    Îmi place la nebunie ceea ce faceţi voi pe-acolo. Tot respectul pentru această meserie, tizule…

    • septembrie 28, 2010 11:51 am

      Ne străduim şi noi Cristi. E al naibii de greu. Gândeşte-te că noi menţinem cercetarea de aici cu banii din buzunarul propriu…

  5. septembrie 28, 2010 8:54 am

    Servus Cristian.
    Si?Este un raspuns “Ardeu” sau inca mai este de lucru in zona?
    In pestera aia n-ati gasit nimic?In mod sigur este contemporana si cu perioada cercetata la Ardeu .
    Nu se stie cind si unde intilnesti ceva interesant si e bine sa stii si sa filmezi.
    Sint convins (aproape) ca in cautarile tale ai gasit si altfel de urme.Podoabe,unelte.
    In eventualitatea ca ai timp si esti prin Cluj,hai in perioada 01-03 oct (vineri ,simbata,duminica) la Muzeul de Arta unde este o expozitie de minerale,fosile,flori de mina si geme si de bijuterii cu pietre.Adu-l si pe Teo cu tine.El zicea ca nu stie unde este Muzeul.Si pe cine mai vrei tu.Oricine are ce sa vada la o astfel de expozitie.O sa fiu si eu acolo ca expozant.
    Va astept,
    Alexandru.

    • septembrie 28, 2010 10:55 am

      Desigur cetatea de la Ardeu este în plină cercetare. Mai multe informaţii poţi găsi pe site. http://www.ardeu.ro . Peştera fortificată de la Mada a fost folosită în perioada medievală, dar în mod sigur şi în cea preistorică. În zonă sunt multe peşteri şi multe chei. O zonă frumoasă unde ai ce vedea.

      Sunt în Cluj vineri şi am să accept invitaţia. Am să încerc să îl aduc şi pe Teo!

      • septembrie 28, 2010 11:00 am

        Super!
        Atunci o sa caut un leptop si,poate dupa ce va veti umple cu imaginea frumusetilor din expozitie,va faceti timp sa-mi descilciti si mie dementia asta de blog.
        Va astept,
        Alexandru.

        • septembrie 28, 2010 11:04 am

          Te ajut cu plăcere!

        • septembrie 28, 2010 11:09 am

          In ce priveste wwwarde.ro,una e sa citesti niste fraze reci si alta sa-ti povesteasca un pasionat,un om care iubeste sa faca ceea ce face si care vede rezultate acolo unde noi,neinitiatii am zice ca n-a iesit mare lucru.
          Cam cum mi-a zis mie un nene cind m-a vazut cu bolovanii in brate:atita?astea-s agate?
          Dupa un an ,dupa prelucrare,slefuire,a vazut agatele si nu-i venea sa creada:din alea?din alea a iesit asa ceva?
          E drept,pentru o poveste tre sa stai strimb la o tigara,o cafea,o tuica si sa-l lasi pe om sa dea pe dinafara,fara sa-l intrerupi…..

  6. Yana permalink
    septembrie 28, 2010 7:34 am

    Ce-mi place cand ne delectezi asa cu imagini si povestiri despre munca ta! Mi-a facut placere sa le vad, mai ales pentru ca meseria asta este intr-adevar deosebita si mai mult decat atat, ti se potriveste de minune. Despre partea cu cameramanul…merge, dar asa…in timpul tau liber. :P

    • septembrie 28, 2010 10:52 am

      Acum că nu mai plec nicăieri, o să vă delectez săptămânal cu activităţile acestui şantier. Te îmbrăţişez minune!

  7. septembrie 28, 2010 12:44 am

    Cristian,să fie oare primul semn de schimbare al carierei :) ?

    • septembrie 28, 2010 12:45 am

      :) ) Rămân totuşi arheolog, dar e bine tot timpul să mai înveţi ceva nou… nu se ştie niciodată:D

Trackbacks

  1. PARC, PONEI, PLIMBARE ŞI… PICI (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
  2. Ion Ambulatoriu «
  3. Stephen Crane (1871-1900) – Drumeţul « Orfiv
  4. Trafic cu Hituri (runda 35) « Blogul lui Teo Negură
  5. TVR la Ardeu – Ardeu 3 - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 260 other followers