Năbădăiosu` și plăcintele

Năbădăiosu` era destul de agitat când era lăsat la Momo, o bătrânică ce avea grijă de mai mulți copii pe care îi înconjura cu multă afecțiune, de altfel ea îl învățase pe copil și primi pași în viață. Pentru a îl liniști, Momo îl lăsa în fața dulăpiorului cu cratițe și oale, acolo unde el îl putea face pe micul bucătar, făcând mare zarvă cu ustensilele ce le avea în dotare.

Erau și zile în care Năbădăiosu` nu era dus la Momo, mai ales în preajma sărbătorilor, când mama avea liber, ca orice femeie, pentru a putea pregăti cum se cuvine respectiva sărbătoare. Așa se întâmpla și acum, înaintea sărbătorilor de Paște. Mama începu curățenia de la covor pe care îl duse la bătut și apoi îl curăță cu multă migală. Apoi, alte mici covorașe au urmat să fie spălate în baie.

În tot acest timp, atmosfera agitată și plină de treburi casnice a mamei, contrasta într-un mod vizibil cu plictiseala în care se scufunda Năbădăiosu`. Tot auzind cum se lamentează mama, la telefon cu prietenele ei, că nu știe ce prăjituri să facă, micuțului îi trăsni prin cap o idee năstrușnică. Ce ar fi dacă, cu priceperea lui, ar scoate-o pe mama lui iubită din încurcătură, că doar el, bucătar iscusit, în fiecare zi lucrează la o rețetă nouă. Așa cum era de așteptat, Năbădăiosu` nu dori să îi împărtășească și mamei acest măreț și nobil gând, făcând totul în mare secret. Pândi, astfel, momentul prielnic ca să dea iama în bucătărie să caute ingredientele necesare. Își aduse aminte că o văzu pe Momo, făcând plăcinte, activitate căreia, Năbădăiosu` i-a acordat mult atenție, bucătăria fiind o meserie care trebuie furată.

Așadar, pentru plăcinte e nevoie de făină, ou, zahăr pe care trebuie să le amesteci bine și să faci un aluat, Nimic mai ușor, își spuse în gând cotrobăind după alimente, în timp ce mama se îngrijea de covorașe în baie. Tiptil, tiptil, trecu cu ingredientele prin fața ușii de la baie, intrând în camera unde își ducea veacul, mare parte din zi. O să fie o plăcintă nemaipomenită. Ce bucuroasă va fi când va vedea ce am isprăvit, noroc că mă are pe mine, că altfel… Cu aceste gânduri în minte, nu mai pregetă și se puse pe treabă. Întinse făina pe covor, apoi sparse oul în mijloc, așa cum o văzuse pe Momo că obișnuia, apoi își băgă mâinile adânc în făină, încercând o omogenizare. În tot acest răstimp, mama termină treabă și veni să vadă ce mai meșterește Năbădăiosu`, iar surpriza fuse colosală. Covorul proaspăt spălat, găzduia în mijlocul său un copil, plin de făină, din cap până în picioare și o porține mare de aluat, bine îmbibat în țesătură. Lacrimile o podidise pe sărmana mamă, care trebui să reia curățirea covorului, și părea că nimic nu o mai putea liniști, asta dacă nu era micul salvator care să îi spună pe un ton de vesel.

- Nu mai fi necăjită. Am început să fac niște plăcinte, dar o să fac și alte feluri de prăjituri. Nu mai își face griji, mă ocup eu de asta, că doar pe mine mă ai de ajutor.

Glasul vesel al copilului, ce își prezenta bunele intenții, o înduioșă pe mama, care nu îi mai aplică corecția cuvenită, mulțumindu-se doar să îi explice, că gătitul se face doar în bucătărie și de regulă se folosește masa, nu covorul.

De atunci, Năbădăiosu`, gătește numai și numai în bucătărie, camera folosind-o pentru alte preocupări, despre care veți afla în episoadele viitoare.